Definiția cu ID-ul 955679:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTERGÁR, ștergare, s. n. 1. Bucată dreptunghiulară de pînză, uneori cu broderii sau cu franjuri, care servește ca prosop, ca șervet sau ca podoabă în casele țărănești. Interesat, domnu subprefect... își pusese coatele pe ștergar și-și întorsese urechea stingă, cu care auzea mai subțire. SADOVEANU, B. 277. Ne pomenirăm cu patru inși c-un ștergar alb în vîrful suliții. DELAVRANCEA, O. II 29. Ia să-ți leg ochii și urechile c-un ștergar. CREANGĂ, P. 54. Își mai aduceau aminte de-acasă dorobanții noștri cînd vedeau viindu-le înainte și poftindu-i la cină, în bordeiele lor împodobite cu zăblaie vărgate și cu ștergare cusute, fruntașii cu chica lungă din satele romînești. ODOBESCU S. III 570. 2. Maramă, basma. Nevestele se piaptănă cu colici și se îmbrobodesc cu ștergare lungi. VLAHUȚĂ, R. P. 74. Să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit. id. P. 22. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. Romînce cu ochi negri și cu ștergare albe. ALECSANDRI, P. III 40.