șagắu, șagăi, (șogău, șugău), s.m. (reg.; înv.) 1. Lucrător în minele de sare: „Să se spele mândru meu, / Că-i negru ca și-un șagău” (Papahagi, 1925: 223). 2. (pentru var. șugău) Termen peiorativ pentru maghiarii din Maram. Istoric: „Deoarece tăietorii de sare din Ocna-Șugatag și Coștiui sunt unguri colonizați, pentru maramureșeni, mai mult ironic, toți ungurii sunt șugăi” (A. Radu, 1941: 114). – Din magh. sovagó „tăietor de sare” (< magh. só „sare” + vágó „tăietor”).

șagău, șagăi, (șogău, șugău), s.m. – (reg.; înv.) 1. Lucrător în minele de sare: „Să se spele mândru meu, / Că-i negru ca și-un șagău” (Papahagi, 1925: 223). 2. (pentru var. șugău) Termen peiorativ pentru maghiarii din Maramureșul istoric: „Deoarece tăietorii de sare din Ocna-Șugatag și Coștiui sunt unguri colonizați, pentru maramureșeni, mai mult ironic, toți ungurii sunt șugăi” (A. Radu, 1941: 114). – Din magh. sovagó „tăietor de sare” (< só „sare”, vágó „tăietor”).

șagău, -ăi, (șogău, șugău), s.m. – Lucrător în minele de sare: „Să se spele mândru meu, / Că-i negru ca și-un șagău” (Papahagi 1925: 223). – Din magh. sovagó „tăietor de sare” (só „sare”, vágó „tăietor”).