2 definiții pentru șăncălui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șăncălui vt [At: ȘEZ. V, 125 / Pzi: ~esc / E: ns cf șăncălie] (Buc) A înșela.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șăncăluí, șăncăluiésc, vb. IV (reg.) a înșela, a amăgi.

Intrare: șăncălui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șăncălui
  • șăncăluire
  • șăncăluit
  • șăncăluitu‑
  • șăncăluind
  • șăncăluindu‑
singular plural
  • șăncăluiește
  • șăncăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șăncăluiesc
(să)
  • șăncăluiesc
  • șăncăluiam
  • șăncăluii
  • șăncăluisem
a II-a (tu)
  • șăncăluiești
(să)
  • șăncăluiești
  • șăncăluiai
  • șăncăluiși
  • șăncăluiseși
a III-a (el, ea)
  • șăncăluiește
(să)
  • șăncăluiască
  • șăncăluia
  • șăncălui
  • șăncăluise
plural I (noi)
  • șăncăluim
(să)
  • șăncăluim
  • șăncăluiam
  • șăncăluirăm
  • șăncăluiserăm
  • șăncăluisem
a II-a (voi)
  • șăncăluiți
(să)
  • șăncăluiți
  • șăncăluiați
  • șăncăluirăți
  • șăncăluiserăți
  • șăncăluiseți
a III-a (ei, ele)
  • șăncăluiesc
(să)
  • șăncăluiască
  • șăncăluiau
  • șăncălui
  • șăncăluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)