ĂSTA, ASTA Asta e sau asta-i = a) Iată care e cauza: Tu ești copilă, asta e! / Hai, ș-om fugi în lume… / Vei pierde dorul de părinți / Și visul de luceferi. (MIHAI EMINESCU) b) Se folosește ca replică la o comunicare sau la o scuză pe care nu o admitem, care nu ni se pare potrivită: Nu pot să merg la teatru, pentru că nu am haine noi. – Asta-i! parcă numai cu haine noi poți merge la teatru! c) Asta-i asta; așa stau lucrurile, aceasta e situația: Asta-i asta! Din ceaslov și psaltire… să treci la gramatică, și încă ce gramatică! (ION CREANGĂ) Asta-i încă (sau asta încă-i) una! = Tare mă mir: Vai de mine și de mine, zise Catrina, cu mâna la ochi, de rușine, asta-i încă una: parcă vorbești de pe ceea lume, bărbate. (ION CREANGĂ) Asta-i tot sau atâta(-i) tot = Atât și nimic mai mult: O azvârliți cu despreț, zicând: mă doare puțin capul, atâta tot. (G. CĂLINESCU) Asta-i asta! = Iată ce este important! acum e momentul decisiv!: Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. (EM. GÎRLEANU) Ce-i asta (de)? = Cum se poate așa ceva? Ce înseamnă lucrul acesta? Cum se explică: Dar ce-i asta, codru des? / …Vara verde și frumos, / Iarna putrezești pe jos. (POP.) Ei, asta-i! = a) Nu cred: − Ce spui, Toadere! Le ai încă? [hamurile] − Ei, asta-i!... Aveai de vizitiu pe țiganul, pe Balmuș. (EM. GÎRLEANU) b) Nu sunt de acord. Una ca asta = Un astfel de lucru, așa ceva: Se poate una ca asta? a întrebat fata cu mirare. (MIHAIL SADOVEANU) ZOE: […] Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ți-a venit să faci una ca asta? (I. L. CARAGIALE)