ÎNVOI (-voesc) I. vb. tr. † A da ceea ce cere cineva, a acorda, a îngădui: eu sînt de părere să-i învoim cererea (ALECS.). II. vb. refl. 1 A fi de aceeași părere, a fi de acord; a primi să facă ceva, a consimți: și ea, cuminte fată, se și ’nvoește ’ndată și nu prea zice ba (COȘB.), cu mare greutate se învoi baba să meargă în pețit la împăratul (MERA) ¶ 2 A se împăca, a trăi în bună înțelegere ¶ 3 A se înțelege, a cădea la învoială, a cădea de acord: nu s’au învoit asupra prețului; cu acest sfat s’au învoit tus-trei și așa a început fie-carele să facă cîte un ocol (SB.) ¶ 4 🚜 A se înțelege, a se tocmi cu arendașul sau cu proprietarul moșiei ca să-i lucreze în anumite condițiuni (vorb. de țăran) [voie].