ÎNVIA (-viu, ‼ -viez), ‡ ÎNVIE (-viu; pf. -viș, -visei; part. -vis) I. vb. tr. A face iar viu, a se scula din morți: cu vorba ta ești în stare să înviezi și de tata din groapă (LUNG.). II. vb. intr. 1 A se scula din morți, a se face iar viu: deștinse spre iad și a treia zi învise din moarte (PS.-SCH.); din momentul cînd preotul a rostit pentru prima oară cuvintele „Christos a ’nviat”, la Înviere ... și pînă la Înălțarea Domnului, Românii de pretutindeni ... se salută ... numai cu „Christos a ’nviat” (MAR.); Ⓕ: a muri și a învia de bucurie (ISP.), a nu mai putea de bucurie ¶ 2 Ⓕ A se redeștepta în minte: sub povara amintirilor cari înviau și se întrupau în mintea lui, el părea întristat (GN.) [lat. in-vīvĕre].