ÎNTRECE (-ec) I. vb. tr. A o lua, a trece înaintea altuia sau altora: a prins-o la fugă după Petrea și... l-a întrecut (SB.); Ⓕ o copilă... așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii (CRG.); fiul văduvei întrecuse pe toți boierii și împărații la boiu și la sfat (ISP.). II. vb. intr. A fi, a avea de prisos, mai mult de cît trebue: i-au întrecut bani de și-au luat și cîteva pămînturi (RET.); Ⓟ: mai bine să întreacă decît să nu ajungă. III. vb. refl. 1 A căuta să treacă unul înaintea altuia: acum să ne întrecem din fugă, zise el (CRG.); pr. ext.: mai bine să ne ’ntrecem din trîntă (CRG.); tinerii și tinerele... se întreceau care mai de care să le declame mai frumos (I.-GH.) ¶ 2 A trece peste marginile cuvenite: știi tu că te prea întreci cu gluma? (ALECS.); ia să-l fi pus păcatul să se ’ntreacă în dedeochiul (CRG.).