ÎNTREBUINȚA (-țez) I. vb. tr. A se folosi, a se servi de ceva sau de cineva: a întrebuințat mai mult nisip decît var; a întrebuințat tot felul de mijloace ca să-l înduplece; întrebuințăm mulți lucrători la fabrică. II. vb. refl. 1 A servi, a sluji, a fi de trebuință, a fi de folos: lutul se întrebuințează la facerea oalelor ¶ 2 A fi folosit: acest cuvînt nu se mai întrebuințează.