Definiția cu ID-ul 499599:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá.Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).