O definiție pentru întărâtăciune


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

întărâtăciúne s.f. (reg., înv.) întărâtare.

Intrare: întărâtăciune
întărâtăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întărâtăciune
  • ‑ntărâtăciune
  • întărâtăciunea
  • ‑ntărâtăciunea
plural
genitiv-dativ singular
  • întărâtăciuni
  • ‑ntărâtăciuni
  • întărâtăciunii
  • ‑ntărâtăciunii
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)