ÎNLEMNI (-nesc) vb. intr. A înțepeni (de frig, de spaimă, sau de uimire), a încremeni, a înmărmuri: ar trebui să-mi dai lemne, că înlemnim pînă mîne (DLVR.); le-a înlemnit gerul ca pe niște buturugi (BAS.), cînd au văzut aceia... mai înlemniră și se uitau uimiți unul la altul (RET.); ceilalți popi, înlemniți... de frică și de rușinea arhipăstorului (CRG.) [lemn].