Definiția cu ID-ul 499545:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înghițí (înghițít, ít), vb.1. A face să treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în stomac. – 2. A mînca, a înfuleca. – 3. A absorbi, a face să dispară. – 4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. – 5. A răbda, a îndura, a încuviința. – Mr. (î)ngl’it, megl. (a)ngl’it. Lat. ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423; DAR), cf. it. inghiottire, prov. (en)glotir, fr. engloutir, cat., v. sp. englutir. Cuvînt comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *înghiuți, la înghiți, cf. ghimpe. Der. înghițitor, adj. (care înghite); înghițitoare, s. f. (laringe, gîtlej); înghițitură, s. f. (îmbucătură, sorbitură).