ÎNFUNDA (-fund) I. vb. tr. 1 A pune un fund (la un butoi): au făcut îndată polobocul, l-au înfundat de un capăt și l-au cercuit bine (SB.) ¶ 2 A intra în fund; a umplea: cloștile și puiuții gălbui înfundă buruienile (LUNG.); să nu mai chinuești lumea, că ai să înfunzi pușcăria (D.-ZAMF.) ¶ 3 A băga în fund, a vîrî adînc: Pe el puseră mîna și la ocnă-l înfundară (ALECS.) ¶ 4 A băga la strîmtoare, a nu-i lăsa nici un mijloc de scăpare; Ⓕ a lăsa rușinat, încurcat, fără putința de a scoate o vorbă: l-am înfundat de nu mai are ce să zică; las’o, cucoane Matachi, s’o înfund cu minciuna (ALECS.). II. vb. refl. 1 A intra, a se băga adînc, a se afunda: am început să mă înglodez în nomol și am început să mă înfund pînă în gleznă (BR.-VN.); a se ~ în munți, în pădure; pădurea-i mare, el știe unde s’a fi înfundat (CRG.) ¶ 2 A intra în fund, a se băga afund, a se ascunde: s’a înfundat în casă ¶ 3 A ajunge la strîmtoare, într’un loc care nu mai are ieșire: tare mi se înfundaseră cărările (MERA); schelele se ’nfundă în podul grajdului (CAR.) ¶ 4 Ⓕ A rămînea încurcat, a se opri în loc, fără a mai putea înainte: mă înfundam totdeauna la bătălia de la lacul Trazimen (D.-ZAMF.) ¶ 5 F A i se ~, a n’o mai putea duce înainte, a nu mai avea mijloc de scăpare, a i se apropia sfîrșitul; a fi prins cu minciuna sau cu o faptă care merită pedeapsă: își frecă mîinile de bucurie... socotind că de astă dată are să i se înfunde lui Ercule (ISP.); (P): ai umblat cît ai umblat, dar acum ți s’a ’nfundat, se zice aceluia care a ajuns în cele din urmă la strîmtoare, după ce a scăpat multă vreme de pedeapsa ce i se cuvenea pentru faptele sale.