❍ ÎNFULECA, ÎNFULICA (-ec, -ic) vb. tr. Mold. 1 A înghiți dintr’o dată, cu lăcomie: șarpele, flămînd, a ridicat capul să înfulice o turmă de vite (VLAH.); începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîne... și răpede mi și le-a înfulcat (CRG.); ci-că mălaiu nu-i copt, și el înfulică cît opt (ZNN.) ¶ 2 Bucov. Trans. A ridica o povară, a se opinti să ridice ceva: căpița de fîn pe care o înfulicase sub coviltirul harabalei (GRIG.); dar de înfulicat la gunoiu îs oasele lui ? (RET.) [lat. infollĭcare].