înfrunțit¹ sn [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~uri / E: înfrunți] 1 (Îvp) Începere a unei activități fără a o continua Si: (reg) înfrunțeală (1), (îvp) înfrunțitură (1). 2 (Îvp; d. berbeci) Izbire cu coamele unul în fruntea celuilalt Si: (reg) înfrunțeală (2), (îvp) înfrunțitură (2). 3 (Mil; înv; sst) Acționare în luptă folosind tunul Si: (reg) înfrunțeală (3), (îvp) înfrunțitură (3).

înfrunțit², ~ă a [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~iți, ~e / E: înfrunți] (Îvp) Care este început și neterminat.

înfrunțit, s.n. (reg., înv.) lucrare începută, dar neterminată; înfrunțitură.