Definiția cu ID-ul 499511:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îndurá (îndúr, îndurát), vb.1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (Refl.) A consimți, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. Lat. indurāre „a se întări” (Pușcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare „a se întări”, fr. endurer „a suporta”, sp. endurar. Explicația lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greșită. Evoluția semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura „nu fi neîndurător” trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te „ai milă” și, de aici, printr-o evoluție care pare contradictorie, sensul de „a se întări”, alături de cel de „a avea milă”. Aceeași opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluție pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar și cu răbda. Plecînd de la forma refl., „a se întări”, înseamnă firește „a rezista mai bine”, adică „a suporta fără să cedeze” (endurer, endurar). Trecerea de la „a suferi” la „a consimți” apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluția lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca și cea a lui răbda, s. v. Sensul 1 apare numai în propoziții negative, și este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s. f. (înv., milă, bunătate).