ÎNCUIBA (-cuibez, -cuib) I. vb. intr. A cuiba. II. vb. refl. Ⓕ A se vîrî, a se așeza, a se înrădăcina: urîtul ... în inima copilei se prefira, și ... în ea zilnic se ’ncuiba (ODOB.); sărăcia s’a încuibat în locul belșugului de odinioară (DLVR.); zavistia și clevetirea, ziceri slavone, care s’au încuibat între Români, le poate scoate cineva ? (NEGR.).