ÎNȚEPENI (-enesc) I. vb. tr. A face să stea țeapăn, a face să nu se mai poată mișca din loc: ~ un cuiu, un stîlp, coada toporului; și înțepenindu-și picioarele, rămase drept ca lumînarea (ISP.). II. vb. intr. 1 A rămînea țeapăn, nemișcat: strîngea cît putea gîtul lui Mirea care înțepenise cu limba scoasă afară (DLVR.); mai dă-te și d-ta oleacă pe jos... că mă tem că-i ~ în căruță (CRG.) ¶ 2 A înlemni, a încremeni: înțepenise împelița, sgîindu-se acolo (ISP.). III. vb. refl. A rămînea țeapăn, înfipt: deschise ușa ’n lături și se ’nțepeni dîrz dinaintea bătrînei (VLAH.).