ÎNȚEPA (-țep), ❍ ÎNȚĂPA (-țăp) I. vb. tr. 1 A împunge ușor cu ceva ascuțit, cu un ghimpe, cu un țep, cu un ac, etc.: l-a înțepat o albină; luînd sulița, înțepă fundul fîntînii de mai multe ori (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A atinge, a împunge cu vorba: în predicele sale de pe amvoanele bisericilor, înțepa ca viespea (CRG.) ¶ 3 A pune în țeapă: i-a înțăpa lui Ion capul în par (SB.) ¶ 4 A pișca (la limbă). II. vb. refl. A se împunge ușor cu ceva ascuțit.