împuternicitoriu smf, a vz împuternicitor

împuternicitor, ~oare [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: împuternici + -(i)toriu] (Îvr) 1 a Care întărește Si: fortifiant, întăritor, întremător 2 a Care însănătoșește. 3-4 smf, a (Persoană) care mandatează pe cineva să facă ceva în numele său.