ÎMP(I)EDECA, ÎMP(I)EDICA (-dec, -dic) I. vb. tr. 1 A pune o piedică la picioarele calului, etc.: după ce ajunse în hotar, împiedeca caii (RET.); caii cari pasc prin acela locuri, dacă sunt împiedecați cu piedici de fier, se despiedică și se slobod (ȘEZ.) ¶ 2 A pune o piedică la roata unui car, etc., la coborîș: împiedecă la deal și despiedecă la vale, se zice de cineva care le face toate pe dos; Ⓕ: are gura împiedecată, e cu limba legată, abia îi scoți vorba din gură ¶ 3 A opri în loc, a-i pune piedici, a nu lăsa să înainteze, să facă ceva: vrea să strige dar nu poate, îl împiedecă un nod în gîtlej (BR.-VN.). II. vb. refl. A se lovi de ceva sau de cineva în mers, în drum, de un lucru care stă în cale: se împiedecă și căzu lat cu fața în sus (DLVR.); ce făceau, ce dregeau, li se păru că tot de el se împiedecă (ISP.); Ⓕ: ochii se împiedicară... de acest tronișor (ISP.) [lat. impĕdĭcare].