ÎMBUCA (-buc) I. vb. tr. 1 A băga în gură, a mînca, a lua cîte o îmbucătură: vînătorul nu află alt adăpost, spre a ~ sau a dormi ziua (ODOB.); băietul îmbucă repede ce îmbucă, ș’apoi se duce după trebi (CRG.); Ⓕ: Jijia, îmbucînd apele Meletinului, scaldă ogoarele ce se răzoresc pe luncă (VLAH.) ¶ 2 A face să intre un lucru într’altul, o bucată de lemn, etc. într’alta, a prinde una de alta ¶ 3 A umplea: iese, stinge luleaua și o îmbucă din nou cu tutun (GRL.) ¶ 4 ‡ A vorbi de rău, a ponegri: cu multe cuvinte rele l-au îmbucat în urechile domnu-său (GR.-UR.). II. vb. refl. A intra un lucru într’altul, a se prinde una de alta [lat. *imbuccare].