ÎMBUCĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Atîta cît bagă cineva dintr’odată în gură, cînd mănîncă, bucată: de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca (CRG.); a scoate și îmbucatura din gura omului (ZNN.) ¶ 2 Partea, locul unde două lucruri se îmbucă unul într’altul: așeză fie-care lemnișor la îmbucătura lui și clădi foișuorul din nou (ISP.) [îmbuca].