ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din pînză, piele, cauciuc etc., care se poartă dinainte, peste haine, de către femei și anumiți muncitori, pentru a-și proteja îmbrăcămintea sau pentru a-și apăra organismul împotriva unor factori vătămători. Un băiat cu șorț alb aleargă cu două franzele rumene și calde în brațe. C. PETRESCU, C. V. 119. O domnișoară cu șorț alb îi întîmpină în capul scării. REBREANU, R. I 268. Fata... luă în șorț vreo doi pumni de mălai. ISPIRESCU, L. 333. Obiect de îmbrăcăminte, lucrat dintr-un material fin și împodobit cu cusături artistice, care face parte din portul de sărbătoare al țărancelor; catrință, zăvelcă. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboadă de mătasă. N-am șorț cu flori – și dacă n-am Ce-i pasă? COȘBUC, P. I 126. Nimic nu poate fi mai grațios ca... preșurile țesute cu fir alb sau galben, cu ornamente și cu ciucuri lungi de lînă colorată, care se lucrează în Banat, înlocuind, acolo, șorțurile și fotele țărancelor noastre. ODOBESCU, S. I 483. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mîneci) făcînd parte din uniforma școlarilor, și care se poartă peste haine.