ȘOPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de mișcarea apei, a frunzelor etc.; murmur, susur, foșnet. Un șopot ca de rece vînt prin frunze Cuprinde țarina bătrînă. BENIUC, V. 84. Auzirăm șopotul de poveste al pîrăului. SADOVEANU, O. VII 281. Și v-a dat suflet să tresară Și inimă să se-nfioare De glasul frunzelor din codru, De șopot tainic de izvoare. GOGA, P. 9. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. Se schimbă vorba noastră deodată-n tainic șopot. STANCU, C. 103. Dar auzi! – Cățelul latră, S-aud șopote-n ogradă. GOGA, P. 88. S-a stîns de mult pe stradă chiar cel mai palid șopot. COȘBUC, P. II 189. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = (care se rostește) pe șoptite; în șoaptă. În urmă, auzi o chemare în șopot: înapoi... înapoi... CAMILAR, N. I 57. Baba Irina, în șopot, o încredință că nimic nu poate fi mai lesne decît îndeplinirea acestor dorinți. SADOVEANU, O. VIII 231.