monăstire sf vz mănăstire

mănăstire sf [At: (a. 1602) CUV. D. BĂTR. I. 127/13 / V: mân~, (înv) monas~, mon~, (reg) mânăștire, (îvr) monastir s / Pl: ~ri / E: slv монастырь] 1 Instituție religioasă în care credincioșii, călugări sau călugărițe, organizați în comunități, trăiesc izolați de lume. 2 Ansamblu de chilii și dependințe grupate în jurul unei biserici, împreună cu călugării sau cu călugărițele care trăiesc acolo Si: chinovie, lavră, metoc, schit. 3-4 (Îe) A se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) ~ A (se) călugări. 5 (Arg; îe) A se face ~ A se produce învălmășeală, înghesuială. 6 (Îae) A începe bătaia. 7 (Spc) Biserică a unei mănăstiri (1). 8 (Buc) Biserică din piatră sau din cărămidă. 9 (Buc) Mănăstioară (7). 10 (Reg) Joc de copii în care unul, stând pe umerii altor doi jucători, închipuie o clopotniță Si: (reg) mănăstioară (8). 11 (Ast; pop; art.) Constelație din emisfera boreală, alcătuită din cinci stele principale Si: Casiopeea, (pop) Scaunul-lui-Dumnezeu. 12 (Dob; dep) Cal mare, gros și urât.

mânăstire sf vz mănăstire

mânăștire sf vz mănăstire

monastir s vz mănăstire

monastire sf vz mănăstire