colnic sn [At: PALIA, ap. GCR 57 / V: căl~, ~ice sf / A și: col~ / Pl: ~ice, (rar) ~ici / E: bg колнич, srb kolnik] 1 Cărare. 2 Drum îngust care trece peste un deal sau prin pădure. 3 (Îvp) Luminiș. 4 Boală contagioasă a oilor și a vitelor care se manifestă prin apariția unei răni care se întinde pe tot corpul, câteodată sub unghii, pricinuind căderea acestora. 5 (Îvp) Sprijin. corectat(ă)

colnice sf vz colnic