caracter sn [At: ȘINCAI, HR. 24/11 / V: (înv) ~tir, ~antel, ha~, haractir(iu) / A: (înv) ~rac~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr caractère, lat character] 1 Semn săpat (în piatră, în metal) sau scris. 2 (Tip) Mică prismă de metal (aliaj de plumb, cositor și antimoniu) având la unul dintre capete, în relief, figura unei litere, a unei cifre sau a unui semn de punctuație, servind pentru tipar. 3 (Tip) Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. 4-6 Titlu (însărcinare, misiune) care dă demnitate sau calitate de... 7 Ansamblul însușirilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. 8 Personalitate morală fermă. 9 Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. 10 Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 11 (Îs) Comedie de ~ Comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. 12 (Îs) Dans de ~ Formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 13 Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 14 (Blg) Particularitate a unui organism. corectat(ă)

caractir sn vz caracter

carantel sn vz caracter

haracter sn vz caracter

haractir sn vz caracter

haractiriu sn vz caracter