ațițare sf vz ațâțare

ațâța [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.

ațâțare sf [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț~ / Pl: ~țări / E: ațâța] 1 Reaprindere a focului care e aproape stins Si: (rar) ațâțat¹ (1) 2 Întețire a focului Si: (rar) ațâțat¹. 3 Aprindere a focului Si: (rar) ațâțat¹ (3). 4 (Fig) Întărâtare. 5-9 (Fig) Asmuțire (1-5). 10 (Fig) Excitare. 11 (Fig) Întețire (a unui rău). 12 (D. animale; îrg) Înmulțire.

ațița v vz ațâța