O definiție pentru asonanță


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

asonanță (în versificație), rimă imperfectă sprijinită pe vocale finale accentuate (uneori aceleași vocale sau doar apropiate), ignorându-se potrivirea consoanelor precedente sau următoare din aceeași silabă sau de după accentul tonic [v. accent (III)]. A. este frecvent întâlnită în poezia pop. românească: Și le-am fost de mângâiere/ Ca și luna printre stele. În poezia medievală a popoarelor nordice, a. constituia, alături de aliterație*, un important principiu de versificație.

Intrare: asonanță
asonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asonanță
  • asonanța
plural
  • asonanțe
  • asonanțele
genitiv-dativ singular
  • asonanțe
  • asonanței
plural
  • asonanțe
  • asonanțelor
vocativ singular
plural