O definiție pentru asonanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asonanță (în versificație), rimă imperfectă sprijinită pe vocale finale accentuate (uneori aceleași vocale sau doar apropiate), ignorându-se potrivirea consoanelor precedente sau următoare din aceeași silabă sau de după accentul tonic [v. accent (III)]. A. este frecvent întâlnită în poezia pop. românească: Și le-am fost de mângâiere/ Ca și luna printre stele. În poezia medievală a popoarelor nordice, a. constituia, alături de aliterație*, un important principiu de versificație.

Intrare: asonanță
asonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asonanță
  • asonanța
plural
  • asonanțe
  • asonanțele
genitiv-dativ singular
  • asonanțe
  • asonanței
plural
  • asonanțe
  • asonanțelor
vocativ singular
plural