SUBDIALECT s. n. (< sub- + dialect): ramificație teritorială a unei limbi, subordonată dialectului, superioară graiului și opusă altor s. printr-o serie de particularități. Pentru cei mai mulți lingviști români și străini dialectul dacoromân are cinci s.: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean (pentru unii lingviști români și străini acestea reprezintă de fapt „dialectele limbii române moderne și actuale”). S. dispune de un sistem lingvistic coerent, cu norme proprii care asigură comunicarea eficace în cadrul comunității sociale (rurale, de obicei). Definirea și delimitarea s. este, în general, o problemă dificilă, datorită intervențiilor criteriilor extralingvistice alături de cele lingvistice. Noțiunea de s. este deci relativă și poate fi înțeleasă diferit de la o limbă la alta, în funcție de condițiile în care se prezintă un teritoriu lingvistic.