SINTAXĂ s. f. (< fr. syntaxe, cf. lat., gr. syntaxys < gr. syn „împreună”, „cu” + taxis „așezare”, „ordine”, „aranjament”): parte a gramaticii care studiază funcțiile părților de vorbire în cadrul propozițiilor și ale propozițiilor în cadrul frazelor, stabilind regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. Ținând seama de acestea, se poate vorbi despre o s. a propoziției și despre o s. a frazei. ◊ ~ poetică: ansamblu de procedee stilistice (cum sunt: inversiunea poetică, repetiția, interogația retorică, invocația retorică și antiteza) care uzează de topica propoziției și a frazei, mărind posibilitățile de exprimare artistică, expresivitatea limbii literare.