O definiție pentru silabă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SILÁBĂ s. f. (cf. fr. syllabe, lat. syllaba, gr. syllabe): parte dintr-un cuvânt care se rostește cu o singură emisiune a vocii; cea mai mică tranșă fonică susceptibilă de a fi caracterizată printr-un singur accent. Între s., pe de o parte, și accent și intonație, pe de altă parte, există un raport de dependență: s. poate fi accentuată sau intonată (sau și accentuată, și intonată); s. reprezintă elementul constant iar accentul și intonația – elementul variabil; s. constituie elementul independent, accentul și intonația – elementele dependente. ◊ ~ proeminéntă: s. care se deosebește de celelalte s. ale unui cuvânt prin intonația ei specifică, diferită de a celorlalte. Ea poate fi alcătuită dintr-o vocală sau dintr-un grup de sunete între care se află obligatoriu o vocală, ca de exemplu u- din ușă, a- din are, -ta- din cântare.~ deschísă: s. care se termină în vocală, ca de exemplu pre-gă-ti-re din cuvântul pregătire.~ închísă: s. care se termină în consoană, ca cele din cuvântul pigmentat – pig-men-tat.~ prímă: s. care se găsește la începutul cuvântului, ca de exemplu stră- din stră-du-in-ță.~ antepenúltimă: s. care se găsește pe locul al treilea de la sfârșitul cuvântului (înainte de penultima), ca de exemplu -du- din -stră-du-in-ță.~ penúltimă: s. care se află înaintea ultimei silabe dintr-un cuvânt, ca de exemplu -in-din străduință.~ últimă: s. care se află la sfârșitul cuvântului, ca de exemplu -ță din stră-du-in-ță.~ tónică (accentuátă): s. pe care cade accentul în cuvânt, ca de exemplu -la- din cuvântul can-de-lá-bru.~ atónă (neaccentuátă): s. pe care nu cade accentul în cadrul unui cuvânt, ca de exemplu can-, -de- și -bru din același cuvânt can-de-lá-bru.~ omofónă: s. care se pronunță la fel cu alta, dar de care este diferită ca scriere, ca de exemplu nea- din cuvântul nea-mu-ri-le, luată în raport cu ne-a din ne-a trimis; sa- din (cărțile) sa-le, în raport cu s-a din s-a dus etc. ◊ ~ posttónică: s. care urmează după o silabă accentuată, ca de exemplu -re din cân-tá-re, -pe- din re-pe-de, -de- din în-tin-de-re etc. ◊ ~ protónică: s. care se află înaintea unei silabe accentuate, ca de exemplu silaba a- din cuvântul i-ni-ți-a-tí-vă.; -ci- din cuvântul per-spi-ca-ci-tá-te etc. ◊ ~ scúrtă: s. cu o durată mică de pronunțare, motiv pentru care este reprezentată numai printr-o vocală, ca de exemplu a- din cuvântul a-re, e- din e-ra, i- din i-ni-mă, o- din o-ră etc. ◊ ~ lungă: s. cu o durată mai mare de pronunțare, motiv pentru care este reprezentată prin mai multe sunete, ca de exemplu car- din car-te, pris- din pris-mă, struc- din struc-tu-ră etc. ◊ ~ oxitónă: s. pe care cade accentul, indiferent de poziția ei în cuvânt, ca de exemplu sal- din sál-vă, -re- din pe-ré-te, -mea din du-șu-meá etc. ◊ ~ paroxitónă: s. accentuată și penultimă în cadrul cuvântului, ca de exemplu -re- din ti-ne-re-țe.~ proparoxitónă: s. care se află înaintea paroxitonei, ca de exemplu -ne- din ti-ne-re-țe.~ de reduplicare: s. care apare în plus în rădăcina unei forme verbale, pentru a-i da o altă valoare temporală decât aceea a infinitivului prezent sau a prezentului indicativ, evitând astfel confuzia cu acestea din urmă, ca de exemplu -deam și -team din dădeam și stăteam, -du- și -tu- din dădusem și stătusem, luate în raport cu da, sta, dau, stau, dam, stam. (Pentru regulile de despărțire a cuvintelor în s. v. régulă.)

Intrare: silabă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sila
  • silaba
plural
  • silabe
  • silabele
genitiv-dativ singular
  • silabe
  • silabei
plural
  • silabe
  • silabelor
vocativ singular
plural