RECȚIUNE s. f. (< fr. rection, germ. Rektion, cf. lat. rectio, -onis „conducere”): 1. formă de exprimare a unui raport sintactic în care termenul 1 (regent sau element relațional) impune termenului numărul 2 (subordonat) categorii gramaticale morfologice pe care termenul numărul 2 nu le are (timp, persoană, număr, caz etc.). Astfel, verbele impun forme flexionare la un anumit timp, la un anumit caz, la o anumită persoană, iar prepozițiile forme flexionare la un anumit caz (genitiv, dativ sau acuzativ). 2. legătură între determinate și determinantele lor; regim (v. regim).