O definiție pentru polisemie


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POLISEMÍE (POLISEMANTÍSM) s. f. (< fr. polysémie, gr. polys „mult” + semaino „arăt”): însușire a unui cuvânt de a evoca mai multe sensuri; stare a unui cuvânt care are capacitatea de a indica fie mai multe caracteristici semantice (seme) ale aceluiași obiect, fie caracteristica semantică comună (sensul) a mai multor obiecte (v. cuvânt polisemantic). Se poate vorbi astfel despre p. cuvintelor aripă, a bate, bază, cap, coadă etc. P. este – alături de sinonimie, omonimie și antonimie – una din cele patru modalități de manifestare a organizării vocabularului, un efect al acțiunii celor cinci factori de organizare a sistemului lexical (frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic; v. vocabulár). P. se transformă periodic în omonimie, fiind justificată de regula generală de a se da cuvintelor în enunțuri un singur sens, fără echivoc: așa se explică tendința limbajelor tehnico-științifice spre monosemantism. Ea este favorabilă expresivității: cu cât un cuvânt are mai multe sensuri (deci posibilități nenumărate de apariție în diferite contexte), cu atât capacitatea lui de a fi expresiv este mai mare (conținutul lui semantic oferă posibilitatea de a alege). Una din sursele importante ale p. este etimologia populară (v.).

Intrare: polisemie
polisemie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polisemie
  • polisemia
plural
  • polisemii
  • polisemiile
genitiv-dativ singular
  • polisemii
  • polisemiei
plural
  • polisemii
  • polisemiilor
vocativ singular
plural