ORTOEPIE s. f. (cf. fr. orthoépie, gr. orthoepeia „limbaj corect” < orthos „drept” + epeia „pronunțare”): 1. pronunțare corectă, literară a cuvintelor. 2. parte a lingvisticii care studiază pronunțarea corectă a cuvintelor dintr-o limbă, după anumite reguli. Majoritatea problemelor de o. ale limbii române sunt în același timp și probleme de ortografie (Pentru regulile ortoepice, v. regulă și lucrarea Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a V-a, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Univers enciclopedic, București, 1995).