O definiție pentru koine coine


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

KOINÉ s. n. (< gr. koiné): limbă comună grecească formată în secolele al IV-lea – al III-lea î.e.n. pe baza dialectului atic (vorbit la Atena și în împrejurimi și în care au fost scrise cele mai multe și mai importante opere literare și filozofice grecești: tragediile lui Eschil, Sofocle și Euripide, comediile lui Aristofan, istoriile lui Tucidide și Xenofon, operele filozofice ale lui Platon și Aristotel etc.) și răspândită ca limbă internațională de înțelegere între populațiile din Balcani, Asia Mică și Egipt. Termenul s-a impus în terminologia dialectologică actuală cu sensul de „limbă comună sau limbă supralocală, realizată pe baza elementelor comune dialectelor unei limbi, prin evitarea particularităților stridente, și folosită ca mijloc de comunicare între vorbitorii aparținând unor dialecte sau graiuri diferite”. Punctul de plecare al unei k. este fie un dialect relativ omogen sau amestecat al unui centru, fie un compromis supraregional sau un intermediar între aceste tipuri.

Intrare: koine
  • silabație: koi-ne
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • koine
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coine
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural