HIAT s. n. (< fr. hiatus, lat. hiatus „deschizătură” < hiare „a căsca”): întâlnire a două vocale, care fac parte din silabe diferite, fie în același cuvânt, fie în două cuvinte alăturate, ca de exemplu ă și i în găină, a și u în maurii, o și o în cooperator, e și e în orhidee, a și i în hain, u și a în nuanță, a și a în a auzit, e și e în e elegant, o și o în o operație, u și u în cu unul etc. În limba română există tendința de a elimina h. prin eliziune (ca în exemplele: nu am > n-am, nu întreabă > nu-ntreabă, cu un > c-un, cu o> c-o etc.) sau prin contracție (ca în exemplele: de atunci > de-atunci, pe afară > pe-afară etc.).