EPENTEZĂ s. f. (cf. fr. épenthèse, gr. epenthesis „adaos înăuntru”, „intercalare” < epi „pe” + en „în” + thesis „așezare”): modificare fonetică condiționată care constă în apariția unui sunet nou (epentetic sau eufonic), de obicei consoană, între două consoane greu de pronunțat, în interiorul unui cuvânt. Astfel, de la etimonul v. sl. mlatiti s-a ajuns, prin e. lui b, la rom. regional îmblăti „treiera”; de la etimonul tc. damla, prin e. lui b, la rom. dambla; de la etimonul fr. casserole, prin e. lui t, la rom. castron; de asemenea, regional, adjectivul slab este pronunțat cu e. lui c – sclab. Formele originare câne, mâne și pâne, obținute direct din etimoanele latine și în circulație regională și azi, au primit ulterior un i epentetic care a permis apariția diftongului îi și a formelor literare ale acestor termeni: câine, mâine și pâine. Prin această modificare fonetică corpul cuvântului se mărește.