CONJUNCȚIE s. f. (< lat. conjunctio < con „împreună” + iunctio „legătură”, cf. fr. conjonction): parte de vorbire care leagă, în cadrul propoziției sau al frazei, unități sintactice omogene sau eterogene, realizând două tipuri de raporturi: de coordonare (între două părți de propoziție, între două propoziții, între o parte de propoziție și o propoziție) și de subordonare (între două propoziții). Este caracterizată prin lipsa unui conținut noțional (datorită abstractizării și gramaticalizării ei); prin conținut semantic foarte abstract și insuficient, realizat în mai multe semnificații determinate de context; prin lipsa flexiunii și a funcțiilor sintactice și prin distribuție bidirecțională. Lipsa conținutului noțional și insuficiența conținutului semantic au făcut pe unii cercetători contemporani să n-o mai considere parte de vorbire, ci instrument gramatical, (v. și parte de vorbire). ◊ ~ moștenită: c. transmisă în limba română din limba latină. Astfel: că, însă, nici, ori, să, și. ◊ ~ împrumutată: c. pătrunsă în limba română din franceză, ca or. ◊ ~ formată pe terenul limbii române prin compunere și prin conversiune. Astfel: așadar (< așa + dar), căci (< că + ce), dacă (< de + ca), deci (< de + aci), deoarece (< de + oare + ce), deși (< de + și), fiindcă (< fiind + că), încât (< în + cât), întrucât (< întru + cât), sau (< să + au), ca să, ci și, dar și, de să, fie că, încât să, ori că, și cu, ci (< ce), fie (< să fie), de (< prep. de), decât (< adv. decât), până (< prep. până), când „dacă” (< adv. când), cât „imediat ce” (< adv. cât), cum „imediat ce”, „pentru că” (< adv. cum), unde „dacă”, „pentru că” (< adv. unde). ◊ ~ simplă: c. cu aspectul unui singur cuvânt. Astfel: că, însă, nici, ori, să, și, or, dar, iar, sau, ci, de, fie, până, când, cât, cum, unde etc. ◊ ~ compusă: c. alcătuită din două sau mai multe cuvinte prin compunere. Astfel: așadar, decât, deoarece, deși, fiindcă, încât, întrucât, ca să, ci și, dar și, fie că, încât să, ori că, și cu etc. ◊ ~ coordonatoare: c. care stabilește un raport de coordonare, de egalitate, între cuvinte sau între propoziții cu funcții omogene sau eterogene. ◊ ~ coordonatoare copulativă: c. care ajută la afirmarea sau la negarea ideii de asociere, ca și, ci și, dar și, nici, și cu. ◊ ~ coordonatoare adversativă: c. care ajută la exprimarea ideii de divergență, ca dar, iar, însă, or. ◊ ~ coordonatoare opozitivă: c. care ajută la exprimarea ideii de opoziție, ca ci, și („ci”), iar („ci”). ◊ ~ coordonatoare disjunctivă: c. care ajută la exprimarea ideii de excludere (de disjuncție), ca fie, ori, sau. ◊ ~ coordonatoare conclusivă: c. care ajută la exprimarea ideii de concluzie, ca deci, așadar. ◊ ~ subordonatoare: c. care stabilește un raport de subordonare între cuvintele din propozițiile regente și propozițiile subordonate pe care le introduce. C. subordonatoare poate fi de două tipuri: necircumstanțială (introduce subordonate subiective, predicative, atributive, completive directe, completive indirecte sau predicative suplimentare) – că, să, ca să, dacă și de; circumstanțială (introduce subordonate circumstanțiale de mod, de timp, de scop, de cauză, de consecință, de concesie, de condiție, de relație și de opoziție) – decât; că, cum, până, dacă; de, ca să, să; că, căci, cum, dacă, deoarece, fiindcă, întrucât; că, de, încât, să, ca să; că, de, dacă, deși, să; când, dacă, de, să; de; dacă. ◊ ~ specializată (specifică): c. cu folosire specifică, bazată pe o semnificație gramaticală unică, pe un singur tip de raport sintactic (în cadrul coordonării sau în cadrul subordonării), ca ci și, dar și, nici (coordonare copulativă); însă, or (coordonare adversativă); ci (coordonare opozitivă); fie, ori, sau (coordonare disjunctivă); deci, așadar (coordonare conclusivă); decât (subordonare modală); căci, deoarece, fiindcă, întrucât (subordonare cauzală), încât (subordonare consecutivă); deși (subordonare concesivă). ◊ ~ cu valori multiple (nespecifică): c. cu mai multe folosiri, bazate pe două sau mai multe semnificații gramaticale, pe două sau mai multe tipuri de raporturi sintactice (în cadrul coordonării sau în cadrul subordonării). Astfel: și (coordonare copulativă, adversativă, opozitivă și conclusivă); dar (coordonare adversativă și conclusivă); iar (coordonare adversativă, opozitivă și copulativă); că (subordonare pentru subiective, predicative, atributive, completive directe, completive indirecte, cauzale, consecutive, concesive și condiționale); să (subordonare pentru subiective, atributive, predicative, completive directe, completive indirecte, finale, condiționale, concesive și consecutive); ca să (subordonare pentru subiective, predicative, atributive, completive directe, completive indirecte, finale și consecutive); dacă (subordonare pentru subiective, predicative, atributive, completive directe, completive indirecte, temporale, cauzale, condiționale, concesive și opoziționale); de (subordonare pentru subiective, predicative, atributive, completive directe, completive indirecte, finale, condiționale, concesive, consecutive și de relație). Pentru clasificarea c. v. criteriu.