COMPARATIV s. n. (< adj. comparativ, -ă, cf. lat. comparativus, fr. comparatif): grad de comparație al adjectivului și al adverbului; formă a adjectivului și a adverbului care exprimă, cu ajutorul unor elemente auxiliare, superioritatea, inferioritatea sau egalitatea unui obiect față de altul sau a unei acțiuni față de alta, în ceea ce privește însușirea sau caracteristica, în același moment sau în momente diferite. ◊ ~ de superioritate: aspect al gradului c. care presupune superioritatea termenului comparat, sub aspectul însușirii sau al caracteristicii. Este format cu ajutorul morfemului adverbial mai și cu prepozițiile decât și ca: „Iorgovan... era mai tânăr decât taică-său” (I. Slavici); „Nimic nu este mai bun pe lumea asta... ca judecata cea dreaptă a măriei tale” (P. Ispirescu); „...tristețea pătrundea în suflete mai adânc decât frigul atotstăpânitor” (L. Rebreanu); „Aici, porumbul... creștea mai repede ca la câmp” (M. Preda). ◊ ~ de inferioritate: aspect al gradului c. care presupune inferioritatea termenului comparat, sub aspectul însușirii sau al caracteristicii. Este format cu ajutorul morfemelor adverbiale mai și puțin și cu prepozițiile decât și ca: „Pornirăm spre casă mai puțin veseli decât la venire” (M. Sadoveanu); „Sorin a lucrat mai puțin bine decât Ovidiu”. ◊ ~ de egalitate: aspect al gradului c. care presupune egalitatea celor doi termeni comparați, sub aspectul însușirii sau al caracteristicii. Este format cu ajutorul morfemului adverbial deopotrivă (de) și al morfemelor locuțional-adverbiale tot atât (de), tot așa (de), tot astfel (de), tot la fel (de) și cu prepoziția ca (urmată uneori de adverbul de subliniere și): „Gavrilaș era tot atât de mic la statură ca și nevastă-sa” (L. Rebreanu); „Mircea a alergat tot atât de repede ca Viorel”.

COMPARATIV, -Ă adj. (cf. lat. comparativus, fr. comparatif): în sintagmele construcție comparativă, gramatică comparativă, lingvistică comparativă și morfologie comparativă (v.).