ANTONIM s. n. (< fr. antonyme, cf. gr. anti „contra” + gr. onyma „nume”): cuvânt cu sens opus altui cuvânt corelativ, ca frumusețe – urâțenie, căldură – frig, bunătate – răutate; mare – mic, înalt – scund, gras – slab; vorbește – tace, cobor – urc; sus – jos, aproape – departe etc. Pentru limba română este cunoscută lucrarea Dicționar de antonime EER, București, 1974, de Marin Bucă și O. Vințeler.