O definiție pentru antonim

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTONIM s. n. (< fr. antonyme, cf. gr. anti „contra” + gr. onyma „nume”): cuvânt cu sens opus altui cuvânt corelativ, ca frumusețe – urâțenie, căldură – frig, bunătate – răutate; mare – mic, înalt – scund, gras – slab; vorbește – tace, cobor – urc; sus – jos, aproape – departe etc. Pentru limba română este cunoscută lucrarea Dicționar de antonime EER, București, 1974, de Marin Bucă și O. Vințeler.

Intrare: antonim
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antonim
  • antonimul
  • antonimu‑
plural
  • antonime
  • antonimele
genitiv-dativ singular
  • antonim
  • antonimului
plural
  • antonime
  • antonimelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)