ROȘTEI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

ROȘCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roșcat și obrajii roșcovani. – Roșu + suf. -că.