POTICĂ² s. f. v. potecă.

POTICĂ¹, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika.

POTECĂ, poteci, s. f. Drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A ști toate potecile = a cunoaște secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potică s. f.] – Din bg. păteka.