LACĂT, lacăte, s. n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcată s. f., lăcat s. n.] – Din magh. lakat.

LĂCAT s. n. v. lacăt.

LĂCATĂ s. f. v. lacăt.