ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos.