O definiție pentru gălăgi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas.Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).

Intrare: gălăgi
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gălăgi
  • gălăgire
  • gălăgit
  • gălăgitu‑
  • gălăgind
  • gălăgindu‑
singular plural
  • gălăgește
  • gălăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gălăgesc
(să)
  • gălăgesc
  • gălăgeam
  • gălăgii
  • gălăgisem
a II-a (tu)
  • gălăgești
(să)
  • gălăgești
  • gălăgeai
  • gălăgiși
  • gălăgiseși
a III-a (el, ea)
  • gălăgește
(să)
  • gălăgească
  • gălăgea
  • gălăgi
  • gălăgise
plural I (noi)
  • gălăgim
(să)
  • gălăgim
  • gălăgeam
  • gălăgirăm
  • gălăgiserăm
  • gălăgisem
a II-a (voi)
  • gălăgiți
(să)
  • gălăgiți
  • gălăgeați
  • gălăgirăți
  • gălăgiserăți
  • gălăgiseți
a III-a (ei, ele)
  • gălăgesc
(să)
  • gălăgească
  • gălăgeau
  • gălăgi
  • gălăgiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)