O definiție pentru flata


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

flatá (flatéz, flatát), vb. – A măguli. Fr. flatter. Este barbarism, chiar dacă apare în texte literare începînd cu primele creații romantice (Gr. Alexandrescu).

Intrare: flata
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • flata
  • flatare
  • flatat
  • flatatu‑
  • flatând
  • flatându‑
singular plural
  • flatea
  • flatați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • flatez
(să)
  • flatez
  • flatam
  • flatai
  • flatasem
a II-a (tu)
  • flatezi
(să)
  • flatezi
  • flatai
  • flatași
  • flataseși
a III-a (el, ea)
  • flatea
(să)
  • flateze
  • flata
  • flată
  • flatase
plural I (noi)
  • flatăm
(să)
  • flatăm
  • flatam
  • flatarăm
  • flataserăm
  • flatasem
a II-a (voi)
  • flatați
(să)
  • flatați
  • flatați
  • flatarăți
  • flataserăți
  • flataseți
a III-a (ei, ele)
  • flatea
(să)
  • flateze
  • flatau
  • flata
  • flataseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)