Cuvântul zilei, 29 iulie 2023
dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
© imagine Tiberiu
INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întona vb. I] – Din it. intonare.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 29 iulie în alți ani:
2026: erată
Pe 29 iulie 1939 s-a născut Mihai Stănescu, unul dintre cei mai mari caricaturiști români și cel mai incomod artist plastic din anii regimului comunist. Cuvântul de astăzi trimite la numele magazinului „Erata”, pe care l-a deschis în 1992 în București, lângă Sala Palatului, în spațiul îngust al unui fost debit de tutun și unde erau vândute căni, cărți poștale, tricouri și sacoșe de pânză imprimate cu desenele sale, dar și albume de caricatură și desene originale ale artistului.2025: răsunet
Ziua Imnului Național al României, Deșteaptă-te, române!. Versurile sunt scrise de Andrei Mureșanu, poezia s-a numit inițial Un răsunet, iar muzica a fost compusă de Anton Pann.2024: scutism
În 1907, în Anglia, colonelul Robert Baden-Powell fonda scutismul. La începutul secolului XXI, această mișcare reunește 16 milioane de tineri din 136 de țări, în grupuri religioase sau laice.2022: heliofizică
În 1957 a fost înființată NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție independentă a guvernului Statelor Unite responsabilă cu programul spațial civil, precum și cercetarea aeronautică și aerospațială. Printre proiectele sale se numără și un programul de cercetare în domeniul heliofizicii.2021: paradox
S-a născut în 1805 Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric și scriitor francez cunoscut pentru cartea sa Despre democrație în America. El a exprimat paradoxul care îi poartă numele: pe măsură ce condițiile și oportunitățile sociale se îmbunătățesc, crește și frustrarea socială.