SĂMĂNĂTORÍSM (SEMĂNĂTORÍSM) (< „Sămănătorul”) s. n. Curent social, cultural și literar apărut în România în primul deceniu al sec. 20, numit astfel după titlul revistei „Sămănătorul”, avându-l ca principal ideolog și promotor pe N. Iorga. Văzând în țărănime depozitara exclusivă a valorilor naționale, idealizând satul patriarhal în opoziție cu orașu, „viciat” de civilizație, și elogiind boierimea autohtonă, s. consideră posibilă refacerea comunității naționale printr-o cultură unică (atât pentru păturile de sus cât și pentru țărănime). Un merit al s. este pregătirea culturală și morală a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a încercat că continue ideile „Daciei literare”, promovând o literatură pentru popor și cultivând inspirația din trecutul istoric și din folclor. Datorită însă confuziei între estetic și etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict sămănătoristă fiind lipsită de valoare, cu un pronunțat caracter tezist.